Participarea la evenimentul „Export Morning: Țările Baltice – poarta către Nord”

10.02.2021, Riga – Astăzi, echipa Ambasadei Republicii Moldova în Republica Letonia a participat la evenimentul „Export Morning: Țările Baltice – poarta către Nord”, organizat de Agenția de Investiții a Republicii Moldova cu sprijinul Proiectului Agricultura Performantă în Moldova, USAID Moldova. În cadrul evenimentului, la care au participat reprezentanții corpului diplomatic moldovenesc și străin, mediul de experți și de afaceri, au fost discutate oportunitățile pentru export și provocările cu care se confruntă mediul de afaceri autohton în accederea pe piața baltică.
În intervenția sa, Ambasadorul Andrian Roșa a informat publicul despre baza juridică și instituțională a cooperării bilaterale economico-comerciale moldo-letone, invitând mediul de afaceri autohton să exploreze activ oportunitățile relațiilor bilaterale cu Republica Letonia, în special stabilirea contactelor directe și promovarea brandurilor naționale.
În continuare, Maia Cuceaidze, Secretar II al Ambasadei a oferit mai multe detalii privind activitățile Ambasadei de promovare a vizibilității Republicii Moldova pe piața letonă și modalitățile de asistență oferită companiilor moldovenești de stabilire a cooperării cu partenerii letoni, în special participarea la expoziții și organizarea forurilor de afaceri.
